Independenţa Kosovo şi „reînvierea” naţionalismului românesc

Nimeni nu s-a aşteptat ca, în noiembrie 2007, PRM şi Vadim Tudor să înregistreze un eşec atât de răsunător. Dar, în foarte scurt timp, toată lumea s-a obişuit cu ideea conform căreia Vadim Tudor va dispărea de pe scena politică şi odată cu el şi partidul pe care îl conduce. S-au facut foarte multe afirmaţii pe seama incapacităţii PRM de a trece pragul electoral. Se anunţase chiar decesul naţionalismului extremist în România.

Începutul acestei săptămâni ne-a demonstrat că nu este aşa. O declaraţie politică a liderului UDMR, Marko Bela, privind recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, a reuşit să schimbe atitudinea întreagii clase politice. Brusc, mesajul lui Vadim Tudor a devenit de actualitate. Toată lumea ascultă cu interes ceea ce „Tribunul” are de spus. Dacă până acum toţi politicienii încercau să se disocieze de orice asemănare între mesajul lor şi cel al lui Vadim Tudor, în această săptămână, întreaga clasă politică românească a aprobat şi a adoptat measajul lui Vadim în ceea ce priveşte problema Kosovo şi în relaţia cu UDMR. În aceste condiţii, la viitoarele alegeri, vom avea un PRM total schimbat de cel de la alegerile din noiembrie 2007, capabil să îşi negocieze capitalul electoral şi potenţialul de coaliţie. Din această perspectivă, PRM este mare câştigător al acestei săprămâni.

Marele perdant al săptămânii nu este UDMR, care va fi izolat pe scena politică, ci PNL şi Guvernul Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu este într-o situaţie relativ dificilă. Trebuie să aleagă: păstrează UDMR în Guvernul minoritar actual sau îl exclude de la guvernare şi va forma un Guvern extra-minoritat – Guvernul Tăriceanu III – doar cu miniştrii PNL. Toţi liderii partidelor parlamentare au solicitat, într-o formă sau alta plecarea UDMR din Guvern – inclusiv PNL prin vocea lui Radu Câmpeanu. Eliminând UDMR de la guvernare, Călin Popescu Tăriceanu va trebui să treacă noul Guvern prin Parlament, neavând garanţia că acesta va primi votul de investitură. Menţinând UDMR la guvernare, PNL riscă să piardă procente importante şi să fie taxat de către electorat la viitoarele alegeri, pe fondul intoducerii de teme naţionaliste în viitoarele campanii electorale.

Dificilă alegere...

Primarul sau viitoarea clasă politică

Dacă aruncăm o scurtă privire asupra sondajelor de opinie cu care suntem asaltaţi în fiecare lună, în ceea ce priveşte încrederea românilor în instituţii, vom vedea tot timpul aceiaşi ierarhie: pe primele poziţii biserica şi armata – reprezentanţi ai unor regimuri ierarhice şi autoritare, iar pe ultimele poziţii partidele politice şi parlamentul – instituţii care asigură funcţionarea statului de drept şi a regimului democratic. În acest context am putea să afirmăm că românii se ghidează încă, după aproape 20 de ani de democraţie, după valorile dicatatoriale impuse de regimul comunist.

Dar situaţia poate fi interpretată complet diferit dacă analizăm şi încrederea de care beneficiază instituţia primarului, din partea locuitorilor comunităţii pe care o conduce, el fiind politicianul cel mai apropiat de cetăţeni. În aceste condiţii, putem interpreta încrederea pe care românii o au în biserică sau în armată ca fiind o încredere bazată pe proximitatea instituţiei. Astfel, încrederea în biserică vine din apropierea sa faţă de cetăţean, încrederea în armată rezidă din faptul că majoritatea populaţiei a luat contact cu armata, într-o formă sau alta, datorită stagiului militar, până nu de mult obligatoriu, iar încrederea în primar şi instituţia pe care o conduce rezidă din influenţa directă pe care deciziile primarului le au asupra locuitorilor comunităţii pe care acesta o conduce.

În acest caz primarul va deveni principalul agent electoral al partidului pe care el îl reprezintă la nivelul comuntiăţii din care face parte. Dar el va deveni şi principala problemă a partidului la nivelul respectivei comunităţi, în cazul în care cetăţenii nu sunt mulţumiţi de activitatea sa.

Având în vedere situaţia creată, partidele analizează mult mai atent procesul de desemnare al candidaţiilor pentru funcţia de primar, implicându-se de cele mai multe ori de la centru, pentru a se asigura că au desemnat candidatul care poate să răspundă cel mai bine nevoilor cetăţenilor respectivei comunităţi.

În acest caz primarul devine politicianul reprezentativ pentru noua clasă politică: mult mai atent la nevoile cetăţenilor, cu o activitate mai transparentă şi din ce în ce mai puţin implicat în scandaluri de corupţie.

Iar acum ar trebui să ne întrebăm cine reprezintă de fapt noua clasă politică...